„RIP”, Nicușor Dan. Cu prima nominalizare aproape că te-ai făcut de râs. Șansele să fi trecut erau aproape inexistente. Iar acum? Îl propui pe Vestea fără acordul lui Ilie Bolojan?
Tocmai i-ai trădat pe mulți dintre cei care te-au votat și care au crezut în reforme, într-o Românie modernă, fără PSD-isme, fără influențe de tip „sistem”, fără stat la cozi pentru plata taxelor, fără birocrația sufocantă de astăzi și fără furturile care continuă să afecteze instituțiile statului. O Românie cu o justiție care să își facă treaba.

Poză preluată de pe recorder.ro
Aici merită amintită și controversata „listă neagră” asociată Liei Savonea, pe care au ajuns nume din politică, ONG-uri și instituții de presă. Tocmai de aceea, mulți dintre cei care te-au susținut se așteptau la o schimbare reală de direcție.
Dar cine este Vestea? Un liberal convins? Nu. Pentru mulți, el reprezintă mai degrabă un PSD-ist sub acoperire, un politician care nu pare interesat de reforme autentice, ci de menținerea unui sistem convenabil pentru cei aflați deja la putere.
Se știe de ceva vreme că în PNL există două tabere: cea din jurul lui Ilie Bolojan și cea care ar vedea cu ochi buni o nouă formulă de colaborare de tip USL. Iar prin această mișcare pare că înclini balanța într-o direcție care îi dezamăgește pe mulți dintre susținătorii tăi.
Nicușor, nu uita: oamenii te-au votat pentru ceea ce ai promis. Pentru reforme, pentru schimbare și pentru o altă manieră de a face politică. Însă deja ai început să te faci mic. Foarte mic. În loc să slăbești influența PSD, pari să o consolidezi.
Între timp, AUR crește în sondaje. PNL riscă să se fractureze, iar USR, partidul care te-a sprijinit în campanie și care a renunțat practic la propriul candidat pentru a te susține, pare ignorat.
Poate că ești un matematician excelent, însă calculele politice nu par să îți iasă la fel de bine. Iar dacă direcția rămâne aceeași, anul 2028 s-ar putea să fie mai aproape decât crezi şi stai liniştit, nu vei mai fi preşedinte.
„RIP”, Nicușor Dan. recenzie.