Pastila Zilei – 22 mai

Pastila Zilei! Știai că pe 22 mai 1957 s-a stins vocea cea mai tăcută a poeziei românești? George Bacovia n-a murit cu zgomot. N-a cerut aplauze. N-a ieșit din scenă dramatic. A plecat așa cum a trăit: în șoaptă. Într-o cameră modestă din București, poetul plumbului a închis ochii pentru ultima oară.

Pastila Zilei!

Nu mai era nimeni care să-i traducă tăcerile. Doar el și melancolia care îl însoțise toată viața. Bacovia nu a fost iubit din prima. Prea sumbru. Prea bolnav. Prea adevărat. Dar timpul i-a dat dreptate. A scris despre ce mulți simțeau, dar n-aveau curajul să spună: despre frica de viață, despre golul din suflet, despre ploaia care nu spală, ci apasă. 22 mai nu e doar ziua când a murit un poet. E ziua când tăcerea a devenit literatură.

Și când România a pierdut un glas rar – un glas care ne-a învățat că uneori, un singur cuvânt poate fi mai greu decât o viață întreagă: Plumb.