Poliția Locală Făgăraș a desfășurat, în această perioadă, o serie de acțiuni pentru prevenirea și combaterea actelor de comerț ilicit pe raza municipiului. Controalele au vizat în special zonele unde există suspiciuni privind desfășurarea de activități comerciale fără respectarea cadrului legal.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, în urma verificărilor au fost identificate mai multe persoane care comercializau produse fără a deține acord de funcționare eliberat de Primăria Municipiului Făgăraș și fără a respecta condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
Pentru neregulile constatate, polițiștii locali au aplicat sancțiuni contravenționale, iar ca măsură complementară au dispus confiscarea mărfurilor destinate vânzării fără drept. În total, au fost ridicate 30 de covoare de diferite dimensiuni.

Acțiunile s-au desfășurat în baza HCL nr. 250/2025 privind regulamentul de autorizare a activităților comerciale pe teritoriul municipiului, precum și a prevederilor Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață.

Reprezentanții Poliției Locale precizează că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, obiectivul fiind menținerea unui climat de legalitate în domeniul activităților comerciale și protejarea comercianților care își desfășoară activitatea în mod autorizat.
#Poliția_Locală_Făgăraș

30 de covoare confiscate în Făgăraș. Poliția Locală a sancționat comerțul fără autorizație recenzie.