De 1 Decembrie, Făgărașul se pregătește să celebreze Ziua Națională a României printr-o serie de evenimente speciale, dedicate tuturor celor care simt românește și iubesc această comunitate.
Pe parcursul întregii zile, făgărășenii sunt invitați să participe la momente de reculegere, spectacole, activități dedicate copiilor și aprinderea oficială a luminilor de sărbători în centrul orașului.
Seara se va încheia într-un mod spectaculos, cu tradiționala retragere cu torțe a militarilor de la Centrul de Instruire pentru Luptă „Constantin Brâncoveanu” Făgăraș — un moment simbolic și emoționant, așteptat în fiecare an.

Programul zilei de 1 Decembrie la Făgăraș
12:00 – Depunere de coroane
Monumentul eroilor de lângă Catedrala Ortodoxă „Sf. Ioan Botezătorul”
14:00 – Festivalul de cântece patriotice
„Sfântă-i Țara mea!” – crama Cetății Făgăraș
17:10 – Aprinderea oficială a luminilor de sărbători
Piața Republicii
17:10 – 18:45 – Spectacolul „Bucuria copiilor”
susținut de elevii Casei de Cultură Făgăraș și ai Școlii Ovid Densușianu
Piața Republicii
19:00 – Retragerea cu torțe
Militarii Centrului de Instruire pentru Luptă „Constantin Brâncoveanu” – Cetatea Făgărașului
Haideți să fim împreună, să ne bucurăm, să aprindem luminile și să celebrăm România, așa cum știm noi, făgărășenii — cu suflet, cu emoție și cu respect pentru istorie.
🇷🇴 La mulți ani, România!
🇷🇴 La mulți ani, Făgăraș!
1 Decembrie la Făgăraș: paradă, torțe și aprinderea luminilor de sărbători recenzie.